Universitatea de Arte din Târgu Mureș la Cvadrienala de Scenografie de la Praga

„Ruinele teatrului, ruinele orașului“, tema expoziției organizate de Institutul Cultural Român la Cvadrienala de Scenografie de la Praga

Universitatea de Arte din Târgu Mureș la Cvadrienala de Scenografie de la Praga

Universitatea de Arte din Târgu Mureș va participa anul acesta pentru prima oară la Cvadrienala de Scenografie de la Praga (6-16 iunie 2019) – cel mai important eveniment internațional din domeniu. O delegație compusă din Dobre Kóthay Judit – scenograf, lector UAT; conf. univ. dr. Gavril Sirițeanu – scenogoraf, artist plastic și Roza-Maria Greab – studentă la Scenografie și Eveniment Artistic se va afla la Praga pentru a pregăti proiectul de cercetare al UAT și pentru a participa la deschiderea oficială al Cvadrienalei. Reprezentanții UAT vor participa la secțiunea dedicată proiectelor pedagogice, alături de colegii lor de la UNARTE și UNATC, ambele din București.

Curatorul prezenței românești la ediţia din acest an a Cvadrienalei de la Praga este criticul de teatru și eseistul George Banu. România va fi reprezentată în cadrul Cvadrienalei de la Praga, ediția din 2019, prin intermediul a două expoziţii: expoziţia scenografului Dragoș Buhagiar (selectat de către curatorul României la acest eveniment pentru secțiunea națională, dedicată profesioniștilor), care va avea tema Ruinele teatrului și expoziţiile studenţilor celor trei şcoli de scenografie din România (Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ și Universitatea Naţională de Arte, ambele din București), care vor alcătui tema: Ruinele orașului.

 Prezența României la Cvadrienala de la Praga este posibilă grație Institutului Cultural Român, care se implică în organizarea prezențelor românești la acest important eveniment încă din anul 2007. Susținerea unei instituții culturale reprezntative precum Institutul Cultural Român a făcut posibilă realizarea celor două expoziții (standuri) prin transpunerea reflexiei plastice a unui artist de excepție și a viitorilor scenografi, reflexie plasată polemic sub semnul memoriei, atunci când cultul prezentului se generalizează și se impune majoritar.

Criticul de teatru și eseistul George Banu mărturisește despre conceptul propus artiștilor implicați: „La sfârșitul celebrului Vis al unei nopți de vară de William Shakespeare, Puck, spiritul care a confundat îndrăgostiții și care stă la originea rătăcirilor erotice, își asumă condiția de actor și li se adresează spectatorilor, invitându-i să revină acasa și să-și reamintească spectacolul aidoma unui vis. Adică nu în continuitatea acțiunii, ci parțial, fragmentar, în mod oniric. Iată, implicit, modul posibil de rememorare al teatrului, sugerează Shakespeare, el însuși plasat la răscrucea dintre două motive baroce esențiale: Lumea e o scenă și Viața e vis. Ce rămâne din teatru și din clipa pe care el o exaltă, dar care dispare? Nimic? Doar atât? Nu, ci secvențe disparate, pe care le purtam cu noi și care, uneori, subzistă chiar și în magazinele de decoruri sau în arhive și muzee. Clipa a fugit, dar urma abia vizibilă îi supraviețuiește. Urma, urmele… Grație lor putem reconsititui aproximativ legendele teatrului și putem recompune imaginar spectacole dispărute, aceste opere scufundate în apele lui Lethe, fluviul uitării, care le ia cu sine. […]

Studenților scenografi, prea tineri pentru a fi confruntați cu ruinele teatrului, li s-a propus să exploreze ruinele orașului din perspectiva reintegrării lor în circuitul culturii urbane! Reînvestind monumente și clădiri abandonate, au propus soluții de recuperare și de reciclare pentru a inventa locuri inedite ce asociază poetic memoria orașului cu expresia noului. Teatrul și spectacolul ca practici de reanimare a ruinelor urbane: acesta este răspunsul tinerei generații! Unitatea diverselor propuneri formulate vine din convingerea comună că ruinele constituie un soclu marcat de timp și istorie, de la care se poate porni pentru a-l deturna și a-i acorda șansa unei reînvieri în alt domeniu și cu alte funcții decât cele pentru care edificiile au fost programate inițial. De aceea aici nu e vorba despre reconstruirea trecutului, ci despre reinventarea unei noi relații a acestuia cu prezentul spectacolelor și cu imaginarul modern.“

Scenografa Dobre Kóthay Judit, cea care a coordonat proiectul de cercetare prezentat de UAT, spune despre Teatrul ruinelor: „Nu cumva a inventa, mă întreb eu de-o vreme, este doar registrul superior al observării? Se spune că lumea trebuie descoperită, nu inventată, așa cum Gombrich atrage atenția că artistul trebuie să-și exerseze mai întâi ochiul și abia pe urmă mâna. Punctul de întâlnire dintre gândirea regizorală a scenografului și gândirea scenografică a regizorului se află pe același traseu al descoperirilor, atunci când, lărgind perimetrul temei Ruinele orașului, studenții de la UAT propun un proiect în care ruinele (clădiri dezafectate, pivnițe/poduri pustii, depozite părăsite etc.) să fie reînvestite cu noi identități. Spațiu găsit vs. spațiu construit? Da și nu. Până la urmă, ruinele în cauză devin doar un cadru asemănător cutiei negre, în care se poate juca orice. Acest cadru nu deține, în aparență, neutralitatea scenei, dar, surprinzător, este la fel de adaptabil diferitelor concepții scenografice/regizorale. Case părăsite, pereți scorojiți, cărămizi lipsă, coloane neterminate, pivnițe scoase din uz au existat mereu de-a lungul istoriei, fiind martore la mereu alte întâmplări. Marea provocare o reprezintă, până la urmă, contopirea lumilor, pe firul unei noi narații. Marcați de nevoia spectacolului viu și de aventura descoperirii, studenții scenografi, împreună cu studenții regizori, au căutat spații convergente exercițiului lor teatral. Au găsit locuri cu istorii tainice, pe care le-au adăugat experiențelor personale, subordonând totul universului dramatic ales. Proiectele scenografice din ateliere, materializate prin planuri și machete au avut nevoie de un pandant viu. Așa s-au format cuplurile regizor-scenograf, așa a fost descoperită lumea ruinelor. Întâmplarea a făcut ca tema standului României să coincidă cu cel mai motivant capitol al creației studenților noștri.“

Cvadrienala de Scenografie și Spațiu Performativ, ajunsă la ediția a XIV-a în 2019, este un eveniment de anvergură, fiind cea mai mare expoziție de arhitectură teatrală și scenografică, care găzduiește, din 1967, reprezentanți ai peste 70 de țări din întreaga lume. Pe parcursul a 10 zile se vor organiza 64 de expoziții naționale și peste 500 de evenimente live în peste 100 de spații, care vor atrage aproximativ 50 000 de vizitatori. Cvadrienala de la Praga se străduieşte să prezinte designul performativ ca pe o formă de artă preocupată de crearea de spaţii performative active, care sunt mult mai mult decât decorative sau frumoase… și încărcate emoţional. Designul poate deveni o căutare, o întrebare, un argument, o rezoluţie sau un agent al unei schimbări pozitive...

Triga de Aur, statuia şi premiul principal oferit în mod tradițional pentru cea mai bună expoziție, inspiră și ediția din acest an a Cvadrienalei de la Praga. Trofeul (trei cai înhămați la un car) simbolizează trei etape ale vieții, instinctul și intuiția sălbatică a tinereţii, experiența maturității și vârsta înțelepciunii. Metafora Trigăi explorează trei puncte de vedere, trei domenii legate de fazele ciclice ale procesului creativ: Imaginația, Transformarea și Memoria.