Skip to main content

ARTA EDUCAȚIEI ȘI EDUCAȚIA PRIN ARTĂ-act cultural și mijloc de prevenție a abandonului școlar

31 mai -3 iunie


Proiectul își propune să creeze o legătură directă și constantă cu mediul preuniversitar, aducând elevi și profesoridin toată țara în mediul de lucru concret al unei universități de arte. De asemenea, dorim să  susținem excelența dar și să ajutăm la prevenția abandonului școlar, prin activitățile propuse.

 Pe durata șederii la Târgu Mureș, vor avea loc ateliere practice în care elevii vor avea posibilitatea de a se familiarize cu tehnici și metode de predare moderne, non-formale, cu un caracter interactiv, metode ce aparțin educației prin teatru (Actorie, dans, jurnalism teatral, scenografie și eveniment artistic), un workshop cu tema „ Educația prin joc și creativitate,ca alternativă la mijloacele clasice de predare –însușire-înțelegere”, o sesiune de dialog destinată cadrelor didactice, având ca temă importanța rolului pe care îl au în determinarea conștientizării de către elevi a necesității continuării studiilor și a rolului pe care îl are educația în evoluția lor și o masă rotundă cu elevii, coordonatorii lor, studenți voluntari ai UAT și cadre didactice ale acesteia, având ca teme majore necesitatea orientării și consilierii profesionale, soluții de prevenire a abandonului școlar, susținerea excelenței, prevenția situațiilor de risc privind integrarea elevilor și studenților în mediul social și profesional, facilitarea accesului elevilor spre nivelul universitar, promovarea educației prin artă.