Skip to main content

Cristian Iorga premiat la Gala Hop 2013


Sâmbătă seara (7 septembrie 2013), au fost acordate premiile celei de-a XVI-a ediții a Galei Tânărului Actor Hop.
La ediția din acest an, în finala Galei desfășurate la Costinești, au participat trei studenți-actori ai Universității de Arte din Târgu-Mureș: Ioana Cheregi (masterat Arta actorului, anul II), Adelin Ilie (masterat Arta actorului, anul II) și Cristian Iorga (Masterat Arta actorului, anul I).
Cristian Iorga a obținut Premiul Teatrului Naţional Timişoara pentru Colateral Oedip de Mihai Ignat, precum şi pentru personificarea lui Rowan Atkinson.
În prima zi de concurs, Ioana Cheregi a participat la secțiunea individual cu Fata de mătase artificială de Irmgard Keun, iar la proba impusă - Catherine Zeta-Jones în rolul Velma Kelly din filmul Chicago.
În cea de-a doua zi de concurs,Adelin Iliea participat la secţiunea individual cu Tillsonburg de Malachy McKenna, iar la proba impusă - Johnny Depp în Fear and Loathing in Las Vegas.
Cristian Iorga, prezent pe scena Galei în cea de-a treia zi de concurs, s-a prezentat la secțiunea individual cu Colateral-Oedip de Mihai Ignat şi la proba impusă, Rowan Atkinson.
Felicitări participanților la Gală!
Sursă foto: http://www.uniter.ro/Programe/Galerie-foto/                                                                Raluca Blaga – secretar literar