Skip to main content

Proiectul "Acces egal la educație 2"

dedicat studenților UAT


[DEBUG]

Dragi studenți,

 

Universitatea de Arte din Târgu Mureș continuă și în anul universitar 2026–2027 proiectul „Acces egal la educație 2” (cod 326907), cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027. Proiectul îi sprijină pe studenții care întâmpină dificultăți să își finalizeze studiile.

Ce primești, gratuit, dacă te înscrii:

• consiliere individuală și de grup și un plan de sprijin adaptat nevoilor tale;

• tutoriat, dezvoltarea abilităților și cursuri remediale;

• o subvenție lunară de 330 lei, condiționată de participarea la activități (minimum 80% din orele lunii);

• sprijin pentru masă, pentru o parte dintre participanți;

• consiliere dedicată studenților cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale.

Cine se poate înscrie: studenții UAT la programe de licență, cu vârsta de până la 29 de ani, cu domiciliul în România, în afara regiunii București-Ilfov, care nu au deja o diplomă de licență și care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:

            • sunt primii din familie care urmează o facultate (părinții nu au studii universitare).

            • îndeplinesc condițiile pentru bursa socială, chiar dacă nu o primesc.

            • fac parte din etnia romă.

Cum te înscrii: depui dosarul de înscriere la  Universitatea de Arte din Târgu Mureș, clădirea administrativă, etajul III, cam. 15 (secretar: Iuliana Mátyás), începând cu luna octombrie, de luni până vineri, între orele 9:00 – 13:00.

            Pentru orice întrebări legate de proiect, precum și pentru ajutor la completarea dosarului, scrie-ne sau sună-ne oricând:

                        Responsabil grup țintă P3: Andrei-Călin Zamfirescu

                        Telefon: +40 746648877

                        E-mail: andreiczamfirescu@gmail.com

Te așteptăm!

Echipa proiectului „Acces egal la educație 2” – Universitatea de Arte din Târgu Mureș