Ziua 1: O nouă întâlnire a școlilor de teatru la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș
Andrei-Călin Zamfirescu Masterat Teatrologie.Impresariat artistic, anul I
[DEBUG]
Vineri seara, în data de 14 noiembrie a avut loc, la Târgu-Mureș, deschiderea oficială a Festivalului Internațional Studio, organizat de Universitatea de Arte din Târgu-Mureș și aflat actualmente la cea de a unsprezecea sa ediție. Ceremonia de deschidere a festivalului a fost prefațată de lansarea unei expoziții fotografice. Intitulată Abstract și realizată de studenții de la secția media a Universității, expoziția a fost deschisă la ora 17:00 în foaierul Teatrului Studio 2.1, pe strada Frunzei. Cuvântările introductive ale expoziției au fost susținute de profesorii Angela Precup și Cezar Buliga, cadre didactice ale secției media, care au gestionat organizarea și concretizarea proiectului fotografic al studenților.
La ora 18:00, în sala principală a Teatrului Studio 2.1, lansarea expoziției a fost urmată de un spectacol al Facultății de Arte în Limba Maghiară, fiind pusă în scenă o producție a piesei Csongor és Tünde, adaptată după viziunea regizorului Sramó Gábor și interpretată de studenții secției de marionete. Considerată drept una dintre operele fundamentale ale literaturii maghiare, Csongor és Tünde a putut fi remodelată în cheie ludică sub bagheta regizorală a lui Sramó Gábor, care, în calitate de director al Teatrului de Păpuși Bóbita din Pécs, a lucrat ca păpușar și regizor timp de aproape patru decenii. Premiera producției avusese loc cu o zi înainte, în data de 13 noiembrie, pe aceeași scenă a Teatrului Studio 2.1, regizorul însuși fiind premiat cu prestigioasa Medalie Universitară pentru Merit. Aceasta i-a fost acordată de rectorul Universității de Arte din Târgu-Mureș, prof. univ. dr. habil. Sorin Ion Crișan, în cadrul unei ceremonii de decernare desfășurate după încheierea premierei.
În urma acestor evenimente, ora 19:30 a marcat momentul de deschidere oficială a Festivalului Studio la sediul Universității de Arte, pe strada Köteles Sámuel, în foaierul Teatrului Studio. Discursurile de deschidere, ținute de directorul festivalului, prof. univ. dr. Oana Leahu, decan al Facultății de Arte în Limba Română, alături de rectorul Universității, Sorin Ion Crișan, nu au pregetat să ureze un călduros bun venit și oaspeților deopotrivă români și internaționali invitați pentru a lua parte la evenimentele festivalului. Aceștia, sosiți din cincisprezece universități de profil din țară și străinătate, au inclus delegați universitari (profesori și studenți) din Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Galați și Timișoara, precum și din tările Bulgaria, Elveția, Israel, Polonia, Serbia, Spania, Ucraina și Ungaria. Ceremonia de deschidere a culminat cu vizionarea unui scurtmetraj realizat de Angela Precup și Paul Beica, sub egida specializării de Comunicare și Multimedia a Universității. Conceput ca o viziune retrospectivă asupra edițiilor anterioare ale festivalului, filmul s-a recomandat totodată drept un colaj al momentelor memorabile din istoria acestuia.
La ora 20:00 a avut loc evenimentul care a închis, cu aplomb dramatic, ziua de debut a festivalului, pe scena Teatrului Studio de la sediul Universității fiind prezentată o producție a Facultății în Limba Maghiară după Hamlet. Adaptarea piesei lui William Shakespeare a fost pusă în scenă de Vladimir Anton, regizor veteran, cadru universitar și director artistic al Teatrului Csíki Játékszín din Miercurea-Ciuc, alături de Réka Dálnoky și Bernadette Brok, după traducerea lui Ádám Nádasdy a textului original.
Andrei-Călin Zamfirescu
Masterat Teatrologie.Impresariat artistic, anul I








