Skip to main content

Proiectul Moștenirea la UAT

24-25 octombrie 2022


În zilele de 24 și 25 octombrie 2022, se va desfășura la Universitatea de Arte din Târgu Mureș un atelier de creație cu tema ”Statuia vivantă”, condus de Mihai Mălaimare, în cadrul Proiectului Moștenirea, sponsorizat de JTI. Workshop-ul la va avea ca finalitatea realizarea unui moment de grup de statuie vivantă, intitulat  Shakespeare, De la comedie la dramă, realizat cu studenții universității.

De mai bine de 15 ani studiez statuia vivantă, formă absolută de teatru stradal, în opinia mea, apanaj exclusiv al actorului profesionist și soluție formidabilă de pedagogie teatrală, cu efect mult mai direct și mai puternic asupra înțelegerii drumului creației de către tânărul student. Nu a fost ușor, iar descoperirile au venit pe măsură ce înțelegerea acestui tip de discurs teatral s-a adâncit. De la subiecte banale și oarecum inexpresive (Bețivul, Coșarul, Biciclistul, etc) am ajuns la adevărate spectacole de diverse dimensiuni, realizate pe scenarii originale după opera clasicilor Dramaturgiei Universale (Shakespeare, Moliere, Goldoni), după nuvele ale celor mai cunoscuți scriitori români și străini (Creangă, Borges, Garcia Marquez, sau, pur și simplu scenarii inspirate din evenimente importante ale contemporaneității (EXODUL, ÎNGERII VĂCĂREȘTILOR).

Am acumulat un bagaj de cunoștințe care trebuie să meargă mai departe, atât prin intermediul Masca, teatru profesionist, dedicat discursului non verbal, spectacolului stradal, pantomimei și expresivității corporale, dar și prin acela al studenților la teatru, cei care chiar vor fi chemați să ducă mai departe această muncă și aceste descoperiri.

Din această cauză am pornit Proiectul MOȘTENIREA! (Mihai Mălaimare)

Proiectul se desfășoară într-o primă etapă, ca un periplu personal prin șapte Facultăți de Teatru (Iași, Sibiu, Craiova, Constanța Timișoara, Târgu Mureș și Chișinău), unde se desfășoară un workshop de statuie vivantă care se finalizează cu un moment de grup, creat cu studenții participanți, moment care rămâne în patrimoniul facultății și care poate și trebuie să fie folosit în toate condițiile propice. A fost adăugat un workshop de machiaj condus de Mirela Vescan, admirabil specialist în domeniu, se va organiza o masă rotundă cu subiectul statuia vivantă românească și se va edita un volum, MOȘTENIREA, care va povesti istoria acestui periplu.

Programul evenimentului de la Târgu Mureș este:

24 octombrie,

- 10,00 – 14,00 – workshop Statuia vivantă /
- 15,00 – 18,00 – workshop machiajul pentru statuia vivantă (mirela Vescan)
-  ora 19:00 – Lansare de carte – ”Caleașca aurită”, ”Statuia vivantă”,  și ”Actorul, bufonul, clovnul” - Mihai Mălaimare – Foaierul Teatrului STUDIO
- ora 20:00 – ACTORUL – One man show Mihai Mălaimare – Teatrul STUDIO

25 octombrie,

  • 10,00 – 14,00 – workshop Statuia vivantă
  • 15,00 – 18,30 – realizare moment colectiv de statuie vivantă, repetiție cu costume
  • 19:00 – Prezentarea momentului colectiv – Teatrul STUDIO

Vă așteptăm.