Skip to main content

Concertul de Crăciun al UAT

Miercuri, 14 decembrie 2022 începând cu ora 18:00, în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureș


Miercuri, 14 decembrie 2022 începând cu ora 18:00, în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureș, se va desfășura Concertul de Crăciun organizat de Departamentul de Muzică din cadrul Universității de Arte din Târgu Mureș. 
 Atmosfera și spiritul sărbătorilor de iarnă vor fi redate prin puntea muzicală inedită ce leagă tărâmuri sonore multiculturale:  de la colinde tradiționale românești, la cântece de Crăciun din repertoriul internațional, ajungând la lucrări dedicate nașterii Domnului din creația lui Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Handel și Franz Schubert.

Pe scenă vor evolua soliștii Daniela Păcurar Neamț, Anca Branea, Ioana Popa Felea, Crina Cristurean, acompaniate de pianista Cristina Laszlo, alături de corala Marisiensis, camerata Polifonica și Glasuri Mureșene. Surpriza serii o vor oferi invitații acestui eveniment, respectiv corurile de copii Aria Junior din Turda și Mugurași de pe Târnavă din Sibiu, a căror puritate și sensibilitate vocală vor întregii atmosfera serii prin crearea unui colorit proaspăt, plin de voie bună și voioșie, specific sărbătorilor de iarnă.