Alex Stoicescu
"Sunt absolvent al UAT"
Când ți-ai dat seama că vrei să te faci actor?
Chiar dacă am mai cochetat cu teatrul înainte, clasa a XII-a a fost decisivă pentru mine. Am ales să îmi ascult inima și am dat admiterea la Teatru, în defavoarea Chimiei.
Ce sfat i-ai da, tu cel de azi, unui student aflat înaintea primului examen din anul 1, semestrul 1?
Să se bucure din plin!!! Chiar și după cinci ani de la primul examen, a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri legate de facultate.
Alege un moment important din timpul anilor de studii și împărtășește-ni-l.
Îmi amintesc cu foarte mult drag momentul când plângeam în sala de clasă, alături de colegii mei, la terminarea studiilor de licență. Ultimul clopoțel!
Crezi că teatrul poate schimba lumea?
Nu știu! Dar ceea ce știu este că, fără teatru, lumea, cel puțin a mea, ar fi cu mult mai tristă!
Ce înseamnă să fii un bun actor?
Cred că, în primul rând, contează pasiunea cu care îți practici Arta. Fără pasiune, totul se reduce doar la o meserie.
Ce alte proiecte sau activități simți că te-au ajutat să te dezvolți în perioada studiilor?
Festivalul Studio, practica, încă din timpul studiilor, la Teatrul Național din Târgu Mureș, colaborarea cu secția de regie, proiectele independente și întâlnirea cu personalități importante din domeniul nostru au influențat mult procesul meu de dezvoltare!
În viitor te vezi activând în mediul cultural consacrat sau în proiecte alternative / independente, și de ce?
În prezent lucrez la Teatrul Național din Târgu Mureș. Am lucrat la spectacole în mediul independent, iar pe unul dintre ele l-am și coordonat. Sunt mai mult decât deschis în a lucra atât în mediul cultural consacrat, cât și în proiecte alternative/independente.