Anca Ghimpu

Când ți-ai dat seama că vrei să te faci actriță?

Mi-am dat seama că vreau (și pot fi actriță!) după ce făcusem deja o facultate și lucrasem mulți ani muncă de birou, dar făcusem teatru de amatori de la 20 de ani. Mergând întâmplător la examenele studenților de la actorie din Cluj. Văzându-i cum joacă, m-am trezit spunându-mi mie însămi: ,,Pot să fac și eu asta! Cât de fain este!". Astfel, am decis că doresc să fiu într-un loc cu oameni care asta doresc să facă toată ziua.

Ce sfat i-ai da, tu cea de azi, unui student aflat înaintea primului examen din anul 1, semestrul 1?

Să citească mult, să cerceteze și să studieze și alte discipline/domenii, mai ales dacă se află la vârsta primei facultăți. Să nu neglijeze formarea sa ca persoană (valori și principii), atât ca educație, cât și sub aspectul cunoașterii vieții în general și a altor domenii non-artistice. Cunoștințele din alte domenii și disponibilitatea de a învăța cu adevărat sunt un material excelent pentru munca actorului. Mie, cel puțin, mi-au servit la primele examene din facultate (improvizații, exerciții non-verbale, exerciții de dicție, dramatizări).

Alege un moment important din timpul anilor de studii și împărtășește-ni-l.

La workshop-ul condus de Silviu Purcărete din vara anului 2023, pregătisem doar mental o improvizație, nu apucasem să o exersez înainte. Dar chiar și așa am decis să o prezint pe loc în cadrul workshop-ului, si era prima dată când prezentam ceva în fața unui mare regizor. Am intrat pe o stare de ,,flow", totul s-a desfășurat fără niciun efort din partea mea. Nu am avut deloc emoții, iar corpul meu și-a amintit de la sine toate mișcările și cuvintele până atunci doar imaginate. A fost o combinație de factori mentali și fizici care pentru mine au însemnat realizarea improvizației ideale: o fac instinctiv, este gândită în fiecare pas al ei și totuși spontană ca mișcări. În plus a stârnit râsete, deși eu nu urmăream asta, mai ales că eu nu am simțit că există vreo miză, în afara întruchipării personajului și a realizării ideei inedite pe care am avut-o. Improvizatiile trebuiau construite pornind de la basmul ,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. In improvizația mea, Gheonoaia scrie, rănită în picior de săgeata lui Făt Frumos, cu propriul ei sânge: ,,Eu, subsemnata, Gheonoaia, pin prezenta, dau în scris lui Făt-Frumos că doresc să beneficiez de clemență și astfel mă angajez să nu îl mănânc dacă îmi cruță viața. Semnat, Gheonoaia". Amuzant și simplu, dacă vedeți filmarea. E greu de explicat altora, dar ceea ce am simțit eu în acele momente clipe a fost un moment de actorie autentică - o combinație de control, libertate, ,,ușurătate a ființei" și, mai ales, plăcerea de a fi una cu personajul meu.

Crezi că teatrul poate schimba lumea?

Da, și a și schimbat-o de câteva ori, însă nimeni din jurul meu nu pare să trăiască după această spusă, căci nici în UAT, nici în alte părți pe unde am ajuns, nu am întâlnit o preocupare reală pentru schimbare prin teatru. Nu mă refer doar la schimbări organizatorice, în direcția profesionalismului meseriei, ci și la schimbări morale, de mentalitate și chiar sociale sau politice, schimbare care trebuie să înceapă de la noi înșine și de la prejudecățile noastre, de la recunoașterea unor lucruri dificile și inconfortabile despre noi înșine. Actorii, profesorii și artiștii pe care i-am întâlnit merg prea puțin pe calea experimentului, a căutărilor artistice autentice, și a recunoașterii propriilor letargii culturale și morale. În teatru ego-urile sunt la fel de uriașe ca în alte domenii. Dar acest gigantism de ego este mult mai vizibil în domeniile artistice. Tot ce contează este imaginea, networking-ul, promovarea, alăturarea la tabăra importantă și dorința de putere. Dar chiar și în aceste condiții, se poate face ceea ce Grotowski numea ,,teatru sacru", dacă îți asumi această lipsă de popularitate a căutătorului care pune întrebări dificile, care se ,,izbăvește" prin muncă și care îl preferă pe ,,mai bine deloc" decât ,,mediocru".

Ce înseamnă să fii un bun actor?

Să citești tot ce este relevant în domeniul tău și să arunci mereu un ochi în celelalte domenii. Să muncești și să îți asumi o disciplină/ rutină zilnică. Să fii atent la criticile primite și să nu iei niciodată personal observațiile legate de actorie. Să accepți că nu ești buricul pământului, dar și că ai șansa extraordinară să te izbăvești prin artă. Să ai răbdare cu colegii. Să fii disponibil când au și ei nevoie. Să nu ai impresia că experimentul și învățarea se termină vreodată și să te întrebi în permanență: ,,Unde greșesc? Cum pot accesa adevărul artei mele, dincolo de ego, de mizeria și de condiția umană?" Să iubești adevărul în toate formele lui, să-l cauți în specificul muncii tale și să speri că publicul vede Luna atunci când arăți, pe scenă, spre Lună, și nu pe tine.

Ce alte proiecte sau activități simți că te-au ajutat să te dezvolți în perioada studiilor?

* Workshop-urile de actorie, cu nume mari ale teatrului românesc și cel internațional, pentru care sunt foarte recunoscătoare Universității. * Activitățile din cadrul Festivalului „Studio" * posibilitatea de a participa la comunicări științifice și de a publica articole academice. * Evenimentele caritabile, activitățile în colaborare cu alte instituții, anumite facilități studențești (burse, tabere, anunțuri de casting-uri, turnee etc.)

În viitor te vezi activând în mediul cultural consacrat sau în proiecte alternative / independente, și de ce?

Da, probabil că în medii independente. Din ceea ce am văzut în Târgu Mureș, dar și în alte teatre din țară, în mediul cultural consacrat, lucrurile par deja aranjate înainte de a putea spera la vreun viitor sau vreo contribuție a tânărului absolvent (se desființează și nu se mai bugetează teatre întregi, nu există concursuri de angajare transparente la majoritatea teatrelor, iar cele care există au limită de vârsta pentru actorii debutanți, nu există interes și finanțări decât pentru proiecte de teatru comercial, actorii nu sunt solidari cu propria lor breaslă, iar teatrele funcționează ca niște caste, adică închise celor din afară, exact ca notarii!). La aceasta se adaugă și pregătirea noastră individuală insuficientă, ca tineri absolvenți, de aceea sunt foarte rare nu doar oportunitățile, ci și performanțele noastre în actorie. Aș zice ca doar în proporție de 60,70% este blamabil sistemul (cultural, social, de învățământ etc.), iar 40, 30% din blam ne revine nouă, prin superficialitate, lipsă de lecturi și disciplină personală, cât și o atitudine imatură vizavi de meseria de actor. Prin anumite conjuncturi, recomandări și, mai ales, prin perseverență, se pot găsi totuși, oportunități de a lucra ca profesor (și nu chiar puține!), de a aplica pentru finanțări și chiar de a-ți face propria trupă de teatru, în care să-ți oferi singur oportunități de a juca și de a experimenta actorie pură, sacră. Contextul actual este extrem de diferit de cel istoric al marilor reformatori și oameni de teatru, întrucât meseria de actor, la fel ca celelalte meserii, va fi curând amenințată de provocarea reprezentată de AI, iar noi încă nu am găsit acel ,,omenesc" unic și special, care să poată fi prezervat prin meseriile vocaționale, ca rezistență față de dominarea (și înlocuirea?) exclusivă a umanului cu AI-ul.